PIESĂ DE TEATRU
16 noiembrie, ora 18:00
Căminul Cultural din comuna Marca
Sunt una dintre fortunate
DESCRIERE:
La începutul anilor 2000, în căutare de mai bine, o femeie își împachetează câteva haine și pleacă în Italia, unde ajunge să lucreze ca badantă. Fiul ei de șapte ani rămâne acasă, în grija bunicii. Cu o privire intimă, Sunt una dintre fortunate dezvăluie secvențe din evoluția relației mamă-fiu, dar și parcursurile lor individuale.
Spectacolul este despre sutele de mii de copii români care au crescut între două telefoane, între două pachete, care au suflat în lumânări aniversare pe video. Este despre mamele lor care au plecat fără să se poată uita înapoi, care au îngrijit simultan bătrâni în Italia și copii în România, și care au reușit să găsească forța de a rămâne la suprafață într-un climat economic extrem de nesigur, atât acasă, cât și în țările spre care au plecat. Este despre cei care au învățat să trăiască între aici și acolo.
Textul are la bază câteva din cele 50 de interviuri realizate în cadrul proiectului Anonimii Migrației – cu precădere în satele Carastelec, Hida și Marca, județul Sălaj.