Etichetă: manastiri

Măsuri minimale de prevenire a incendiilor la obiective de cult cu prilejul desfăşurării Sărbătorilor Pascale

Privind lăcașurile de cult – evitarea desfășurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare/renovare ori de execuție și interzicerea desfășurării lor în obiective care au amplasate la interior sau la exterior, schele; desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situaţia în care acestea se organizează în interior, menţinerea uşilor de pe căile de acces şi evacuare în poziţie deschisă, îndepărtarea covoarelor/mochetelor şi a mobilierului (scaune, bănci) din zona centrală a bisericilor, care nu sunt fixate ferm de pardoseală şi limitarea accesului în scopul evitării supraaglomerării lăcaşul de cult; în cazul organizării slujbelor religioase în bisericile din lemn nu se va permite aglomerarea credincioşilor în interior, deoarece acestea prezintă un risc foarte mare de incendiu, au uşile de acces/evacuare de dimensiuni mici, ceea ce afectează evacuarea în caz de incendiu; efectuarea, prin grija factorilor de conducere de la biserici şi mănăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de iniţiere a unui incendiu; desemnarea unor persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă pe durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace de stingere proprii (ex. stingătoare de incendiu) şi instruirea temeinică a acestora; instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbe asupra necesităţii păstrării calmului şi evacuării în ordine a lăcaşului de cult în cazul producerii unui incendiu cu menţionarea faptului că în cazul evacuării de urgenţă a clădirii, să stingă imediat lumânările; parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor şi a mănăstirilor astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenţie a autospecialelor pompierilor sau să fie împiedicat accesul la hidranţii exteriori de incendiu. Privind spaţiile de cazare şi colecţiile muzeale instruirea de către factorii de conducere şi administratorii aşezămintelor mănăstireşti, a persoanelor cazate în spaţiile proprii mănăstirilor, asupra măsurilor de prevenire care trebuie respectate şi privind modul concret de acţionare în situaţia producerii unor situații de urgență; Privind utilizarea lumânărilor şi a focului deschis instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbele religioase, asupra faptului că lumânările aprinse trebuie ţinute la distanţă de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult din materiale combustibile din interiorul bisericii şi de asemenea se recomandă evitarea deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule (autoturisme, autocare, microbuze); interzicerea utilizării focului deschis, la efectuarea curăţeniei pe terenurile, în curţile lăcaşurilor de cult, precum şi în cimitirele din vecinătatea acestor obiective, în contextul în care asemenea activităţi se desfăşoară cu intensitate ridicată premergător Sfintelor Sărbători de Paşte.   În cazul producerii unui eventual incendiu în lăcașurile de cult se evacuează toţii enoriaşii din biserică, prin grija şi coordonarea preoţilor, utilizând echilibrat toate căile de evacuare existente, inclusiv cele din altar, acolo unde acestea există, o atenţie deosebită fiind acordată persoanelor în vârstă ori cu un grad de mobilitate redus; concomitent cu evacuarea persoanelor, se asigură prima intervenţie pentru stingerea incendiului utilizând stingătoarele de incendiu din dotare. se vor anunţa deîndată serviciile de urgenţă profesioniste la numărul de apel unic 112 şi serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă al unității administrativ-teritoriale.