Etichetă: protectie

Ziua Protecției Civile din România – 28 feb.

Ziua Protecției Civile din România – 28 februarie. Protecția civilă în România a luat ființă în 1933, prin Decretul Regal nr. 468. Acesta aproba „Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, având ca scop „limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populației și resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecția directă, fie micșorând eficacitatea atacurilor”. Conceptul de protecție civilă se referă la ansamblul sistemelor, structurilor și resurselor gestionate de guverne și care sunt orientate spre protejarea populației non-combatante, în principal în caz de dezastre naturale și tehnologice. Această definiție este valabilă în special în arealul geografic al Uniunii Europene. România a realizat, în 2004, un proces de reformă instituțională, reunind protecția civilă și pompierii militari într-o structură unitară – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale

MĂSURI DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR LA UTILIZAREA FOCULUI DESCHIS PENTRU ARDEREA MIRIŞTILOR, VEGETAŢIEI USCATE ŞI RESTURILOR VEGETALE  – arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu foc; acesta se solicită de la primăria de domiciliu, emiterea lui se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens; – se interzice realizarea arderilor de vegetaţie uscată, resturi vegetale sau mirişti în următoarele situaţii: în perioadele de secetă prelungită, condiţii meteorologice de vânt, la lăsarea serii şi în timpul nopţii; – arderea miriştilor se face cu respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor: a) condiţii meteorologice fără vânt; b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate; c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate; d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; e) asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii; f) asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare; g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire; – arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor: a) condiţii meteorologice fără vânt; b) colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată; c) executarea arderii în zone care să permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; d) curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m; e) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; f) asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; g) supravegherea permanentă a arderii; h) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; i) interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor. Conform H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, art. 1, alin. 3, lit. r) „Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi” se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei. Conform H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, art. 1, alin. 3, lit. s) „Amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi” se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.

REGULI ȘI MĂSURI DE PREVENIRE LA DEZASTRE

Având în vedere că pe data de 28 Februarie am sărbătorit Ziua Protecţiei Civile din România, iar în 1 martie Ziua Internaţională a Protecţiei Civile, pentru diseminarea către populație a unor reguli și măsuri de prevenire la dezastre, vă recomandăm să țineți cont de materialele anexate:  

Comuna Marca
Prezentare generală a confidențialității

Stimate utilizator

Ne luăm angajamentul să îţi păstrăm datele cu caracter personal în condiţii de siguranţă şi securitate.

”Datele personale” reprezintă informațiile care te identifică pe tine ca individ.

Așadar ai următoarele drepturi:

– Dreptul la o cerere pentru a afla ce date personale ale tale sunt stocate.

– Dreptul de a impiedica procesarea datelor personale.

– Dreptul de a rectifica, sterge sau restrictiona procesarea datelor personale pe care noi le detinem.

– Dreptul de a preveni procesarea datelor pentru activitati de marketing direct.

– Dreptul legat de decizii bazate pe automatizari – de exemplu, ca individ ai dreptul de a obiecta cu privire la decizii automatizate, in care nu au fost implicate rationamente facute direct de un om.

– Dreptul de a primi datele personale proprii sau de a cere ca datele sa fie transmise catre o alta entitate (care are drept de portabilitate a datelor).